marți, 22 noiembrie 2011

Reînnoirea certificatelor digitale

Pentru reînnoirea certificatelor în situaţia în care a expirat perioada de valabilitate a acestora se parcurg urmatoarele etape :
Se descărcă un nou formular ,,Document de confirmare” de la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/confirmare.pdf, se completează datele de identificare ale titularului certificatului şi adresa de e-mail (va fi cea veche), se semnează şi se trimite prin e-mail la furnizorul de certificat documentul completat.
Furnizorul de certificate va aplica semnătura electronică şi va înapoia documentul confirmat.
Ulterior acestor operaţii:
- pe websiteul www.anaf.ro, se accesează meniul Declaraţii electronice, modulul Reînnoire certificate calificate;
- se selectează documentul de confirmare primit de la furnizorul de certificate;
- se tastează butonul Transmite documentul.
După o perioadă de maxim 4 zile lucrătoare de la transmitere, se va primi din partea ANAF noul număr al certificatului digital şi accesul la Serviciul de depunere on-line. Nu mai este nevoie de înregistrarea formularului 150 la organul fiscal, cu documentaţia aferentă.

luni, 21 noiembrie 2011

Reţinerea, declararea şi plata impozitului pe dividende

Reţinerea, declararea şi plata impozitului pe dividende distribuite persoanelor juridice
O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende, către bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul.
Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra dividendului brut distribuit/plătit persoanei juridice române.
Se plăteşte impozit pe dividende pentru sumele distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.
Impozitul pe dividende se declară la rândul 5 „Impozit pe dividende distribuite la persoanele juridice” din formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi se plăteşte la Bugetul de stat.

Reţinerea, declararea şi plata impozitului pe dividende distribuite persoanelor fizice
Veniturile sub formă de dividende acordate persoanelor fizice se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.
Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata.
Impozitul pe dividende se declară la rândul 12 „Impozit pe venituri dividende distribuite persoanelor fizice” din formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi se plăteşte la Bugetul de stat.
Plătitorii de venituri din dividende au obligaţia depunerii formularului 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, până la 30 iunie anul următor realizării venitului.
În cazul în care dividendele distribuite atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Excepţii de la plata impozitului pe dividende
Nu se calculează, reţine şi plăteşte impozit pe dividende, în cazul dividendelor distribuite:
- unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plăţii acestora, inclusiv;
- fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;
- organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.

Nu sunt considerate dividende sumele primite sub formă de:
- distribuiri de titluri de participare suplimentare, care nu modifică procentul de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică, efectuate în legătură cu o operaţiune de majorare a capitalului social al unei persoane juridice;
- distribuiri în legătură cu dobândirea/răscumpărarea de către o societate comercială, de acţiuni proprii, ce nu modifică pentru participanţii la persoana juridică respectivă procentul de deţinere a titlurilor de participare;
- distribuiri în bani sau în natură efectuate cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi.
Baza legală: art. 36 şi 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Stabilirea prin estimare a bazei de impunere

In  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804/14.11.2011, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

Obiectul procedurii
Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului consolidat al statului de către organele de inspecţie fiscală în situaţii cum ar fi:
- documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete;
- documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.
Contribuabilii care pot face obiectul stabilirii prin estimare a bazei de impunere sunt atât persoane juridice sau fizice, precum şi orice alte entităţi fără personalitate juridică care realizează venituri pentru care se datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat al statului, cu excepţia impozitului pe venit datorat de persoanele fizice prevăzut la art. 79 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.

Metode de estimare
În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală pot folosi:
- metoda sursei şi cheltuirii fondurilor se bazează pe faptul că orice cheltuială care excede veniturilor declarate reprezintă un venit nedeclarat, elementul principal fiind compararea cheltuielilor cu veniturile declarate.;
- metoda fluxurilor de trezorerie presupune o analiză a operaţiunilor bancare în sensul corelării sumelor depuse în conturi cu veniturile declarate. Se analizează şi volumul cheltuielilor decontate din conturile bancare. Veniturile nedeclarate sunt stabilite prin diferenţa între încasările depuse, soldurile existente sau/şi utilizate pentru plăţile prin bancă şi veniturile declarate;
- metoda marjei presupune că activităţile identice dintr-un domeniu au elemente comune atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar. Se au în vedere veniturile realizate şi costurile de producţie sau achiziţie, stabilindu-se dacă marja de profit corespunde veniturilor declarate;
- metoda produsului/serviciului şi a volumului porneşte de la determinarea costului de producţie sau achiziţie a unei unităţi de produs. Se identifică costurile unitare pentru un produs sau serviciu. Prin împărţirea costurilor totale la costul unitar rezultă numărul de unităţi de produs/serviciu ce rezultă din totalul cheltuielilor angajate. Aceasta se compară cu numărul de unităţi declarate la vânzare. Metoda furnizează informaţii pentru sumele încasate şi neevidenţiate;
- metoda patrimoniului net are în vedere creşterea patrimoniului net al unui contribuabil în comparaţie cu situaţia de la începutul anului fiscal. Metoda presupune că veniturile sunt transformate în active sau sunt utilizate pentru reducerea unor datorii.

Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuată de echipa de inspecţie fiscală şi se va face în funcţie de situaţia identificată la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii verificate.

joi, 13 octombrie 2011

Procedura de anulare sau reducere a penalităţilor şi majorărilor de întârziere

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.253/2011 pentru aprobarea modelelor unor formulare emise în aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1 nr. 713/10.10.2011, au fost reglementate formularele „Decizie de anulare a penalităţilor” şi „Decizie de reducere a penalităţilor de întârziere”, emise de organul fiscal competent în aplicarea procedurii menţionate mai sus.
Obligaţii ale autorităţii fiscale competente
Autoritatea fiscală competentă verifică conform evidenţelor fiscale şi notifică contribuabilii care se încadrează în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, până la 15 octombrie 2011.
Contribuabilii interesaţi care nu au fost notificaţi se pot adresa autorităţilor competente pentru clarificarea situaţiei fiscale. Autoritatea fiscală are obligaţia, la solicitarea contribuabilului, să clarifice eventualele neconcordanţe între evidenţa fiscală şi evidenţa contribuabilului.
Pentru a beneficia de această facilitate contribuabilii pot depune o cerere prin care solicită situaţia obligaţiilor de plată exigibile, care urmează a fi stinse prin plată sau compensare,.
În termen de 5 zile de la data depunerii cererii organul fiscal, comunică contribuabilului situaţia solicitată şi întocmeşte un borderou provizoriu de scădere din evidenţa fiscală a posibilelor debite ce se încadrează în facilitate.
Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea situaţiei, se sting prin plată sau compensare obligaţiile principale şi dobânzile, organul de administrare validează borderoul de scădere a debitelor.
Documente emise
În termen de 3 zile de la data stingerii obligaţiilor, organul de administrare va emite decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
După plata acestora, organul de administrare emite, după caz:
- DECIZIE de anulare a penalităţilor de întârziere pentru penalităţile de întârziere şi cota de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, restante la 31 august 2011;
- DECIZIE de reducere a penalităţilor de întârziere, pentru 50% din penalităţile de întârziere, precum şi pentru 50% din cota de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 31 august 2011;
Deciziile se întocmesc în două exemplare, unul se comunică contribuabilului, iar celălalt se arhivează la organul fiscal.
Dacă nu se efectuează plăţile în termen de 10 zile de la comunicarea situaţiei, se anulează borderoul provizoriu de scădere şi se repune situaţia iniţială, iar în fişa pe contribuabil se vor reflecta în continuare debitele şi accesoriile calculate.
Contribuabilul poate relua procedura prin depunerea unei noi cereri ori de cate ori apreciază că poate beneficia de facilitatea stabilită de ordonanţă.
Contribuabilii care îşi plătesc toate obligaţiile restante (prin plată sau compensare) fără a depune cererea au dreptul să solicite aplicarea facilităţii, prin depunerea acestei cereri. În acest caz, se poate solicita restituirea sumelor ce fac obiectul facilităţii.

Baza legală: art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627/02.09.2011;Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707/06.10.2011.

luni, 3 octombrie 2011

Valoarea nominală a unui tichet de masă incepand din 01.10.2011

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697/01.10.2011, a fost publicat Ordinul ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 2.205/2011 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2011.
Pentru semestrul II al anului 2011, începând cu luna octombrie a.c., valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9 lei.