duminică, 5 iunie 2011

Declararea impozitului reţinut de la nerezidenţi

Potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor, pe beneficiari de venit nerezidenţi, cu excepţia plătitorilor de venituri din salarii, au obligaţia să depună „Declaraţia informativă privind impozitul reţinut şi plătit pentru veniturile cu regim de reţinere la sursă/venituri scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi” pentru calcularea şi reţinerea impozitului pe fiecare beneficiar la organul fiscal competent, până la data de 30 iunie a anului fiscal curent pentru anul trecut.
Modelul şi conţinutul declaraţiei este cel prevăzut la pct. 15 indice 1 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Declaraţia va cuprinde datele de identificarea ale plătitorului de venit precum şi datele de identificare ale beneficiarului de venit(denumirea statului de rezidenţă, nume, prenume, date de identificare).
Declaraţia se completează în două exemplare:originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit iar copia se păstrează de către plătitorul de venit.

vineri, 3 iunie 2011

15 iunie 2011: Termen plati anticipate impozit pe venit

Contribuabilii persoane fizice organizaţi ca: întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit, au obligaţia să efectueze plăţi anticipate aferente trimestrului II 2011 la unitatea fiscală de domiciliu a contribuabilului până miercuri, 15 iunie 2011.
De asemenea au această obligaţie şi persoanele care realizează venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, contribuabilii care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi în solarii, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, cu excepţia veniturilor obţinute din arendare.

miercuri, 1 iunie 2011

DGFP Vrancea: Valorificare bunuri confiscate

            Conform comunicatului de presa al DGFP Vrancea din 01.06.2011 valoarea bunurilor confiscate şi intrate în proprietatea privată a statului la nivelul judeţului Vrancea, în luna mai a fost de 11.027,06 lei.
            Totalul bunurilor valorificate în luna mai  2011 în cadrul magazinului propriu, dar şi prin vânzare directă a fost de 14.057,50 lei, gradul de valorificare fiind de 23,70%.
Bunurile confiscate se comercializează la preţurile stabilite de comisia de evaluare, preţul de referinţă fiind cel al pieţei pentru produse identice sau similare, în conformitate cu HG 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
.           Printre bunurile de valorificat de la nivelul sediului DGFP Vrancea, aflat în Focşani, B-dul Independenţei nr. 24 se află:
-         barca fibră sticlă – 572 lei;
-         geacă de damă -12,60 lei;
-         papuci de casă – 4,20 lei;
-         cutii otravă şobolani - 5,50 lei;
-         robot de bucătărie – 30 lei;
-         blugi -14 lei;
-         ştechere ceramice -2,50 lei;
-         prize simple -6  lei;
-         pantaloni bărbăteşti – 28 lei;
-         dvd player – 385 lei;
-         tricouri -2,50 lei.


sâmbătă, 28 mai 2011

Persoanale fizice autorizate pot angaja salariati

Potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350/20.05.2011, prin care se modifică şi se completează art. 17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, începând cu 20 mai 2011, persoanele fizice autorizate (PFA) pot angaja în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă.
Obligaţiile angajatorilor PFA
- să completeze vectorul fiscal cu obligaţii care le revin în calitate de angajatori, respectiv impozitul pe venituri din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţiile sociale obligatorii;
- să întocmească şi să depună la organul fiscal competent lunar, până la data de 25 a lunii următoare, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.
- să întocmească şi să depună la organul fiscal competent anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor celui de realizare a veniturilor din salarii, fişele fiscale pentru fiecare angajat. 
             Pentru persoanele care au calitatea de pensionar angajate cu contract individual de muncă nu se datorează contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

vineri, 27 mai 2011

Prevederi legale referitoare la ajustarea bazei de impozitare a TVA


Situaţii în care se ajustează baza TVA
Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
- dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
- în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum şi în cazul anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părţi sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau în urma unui arbitraj;
- în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal (CF), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
- în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;
- în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Important! În situaţiile prevăzute mai sus, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii îşi ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării sau după facturarea livrării/prestării, chiar dacă livrarea/prestarea nu a fost efectuată, dar evenimentele menţionate intervin ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele persoanei impozabile. Furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului.
De reţinut! Prevederile menţionate se aplică şi pentru livrări intracomunitare.

Cazuri de ajustare a bazei TVA
Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere a taxei exercitat iniţial, potrivit prevederilor art. 148 lit. b) şi art. 149 alin. (4) lit. e) CF, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a) - c) şi e) CF.
Atenţie! Aceste prevederi se aplică şi pentru achiziţiile intracomunitare.
Ajustarea bazei de impozitare a TVA, în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului, este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori TVA aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului.
Reducerile de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice în cadrul unor campanii promoţionale se reflectă în facturi astfel:
- facturile de reducere se întocmesc direct de către producătorii/distribuitorii de bunuri pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica „Cumpărător” se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali;
- în cazul în care producătorii/distribuitorii de bunuri încheie contracte cu societăţi specializate în administrarea cupoanelor valorice, producătorii/distribuitorii emit o singură factură cu semnul minus pentru valoarea reducerilor de preţ acordate în cursul unei luni şi a TVA aferente.
Atenţie! Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica „Cumpărător” se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice.
Societăţile specializate în administrarea cupoanelor valorice vor emite către fiecare comerciant o singură factură cu semnul minus pentru toate bunurile în cauză, în care vor înscrie valoarea reducerilor de preţ acordate de producători/distribuitori în cursul unei luni şi a TVA aferente.
Important! Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica „Furnizor” se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice.
Baza legală: art.138 Cod Fiscal, pct. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Sursa: finantevalcea.ro